Mesajul Președintelui

Bine ați venit pe pagina web a Consiliului raional Singerei!

Ultimile noutati

Atragerea investițiilor este unul din scopurile propuse ale Consiliului Raional.

🧐Atragerea investițiilor este unul din scopurile propuse ale Consiliului Raional.

📌Astăzi într-o vizită de lucru în raionul Sîngerei s-a aflat echipa Caritas Czech Republic in Moldova .La masa de discuții alături de președintele raionului, Cristian Cainarian, au participat Ala Guzun, specialist principal DEAI și EE, Mihai Nani, director Caritas Czech Republic in Moldova. În cadrul discuțiilor a fost stabilită ideia de proiect pentru accesarea la finanțarea nerambursabilă din Programul INTERREG Next Bazinul Mării Negre 2021-2027 apelul II.

👉În urma discuțiilor a fost stabilit că ne vom axa nemijlocit pe prioritatea “O regiune curată și verde”, obiectivul specific al acesteia fiind Promovarea adaptării la schimbările climatice și a prevenirii riscurilor de dezastre, a rezelienței luând în considerare și abordările bazate pe ecosistem.

📣Ne-am exprimat recunoștința și încurajarea față de toți partenerii noștri prezenți, invitându-i să ne unim eforturile pentru a face o schimbare semnificativă și durabilă.

Ala Guzun, specialist principal DEAI și EE

Omagiu victimelor Catastrofei de la Cernobîl….

👉În fiecare an, la 26 aprilie ne aducem aminte de clipele tragice prin care au trecut victimele Catastrofei de la Cernobîl. Astăzi, Organizația teritorială “Uniunea Cernobîl din Moldova” din raionul Sîngerei a organizat şi a desfăşurat activiatea de comemorare consacrate Zilei Comemorării Victimelor Catastrofei de la Cernobîl.

📌La eveniment alături de președintele raionului Cristian Cainarian, au participat vicepreședinții Ivan Cebotari și Vera Serbușca, Președinta Organizaţiei teritoriale “Uniunea Cernobîl din Moldova” din r-nul Sîngerei, Nadejda Ciumac, primarul or. Sîngerei, Arcadie Covaliov, primarul comunei Dumbrăvița, Ion Porcescu cât și persoanele care au participat la lichidarea consecințelor accidentului de la Cernobîl.

În discursul său președintele raionului, Cristian Cainarian a menționat că suntem datori de a păstra vie memoria victimelor acestui eveniment tragic, iar prin omagiul adus participanților la lichidarea catastrofei să dăm dovadă de respect reciproc și solidaritate, făurind astfel o societate mult mai prosperă și consolidată. Dumnealui și-a exprimat speranța că sacrificiul participanților la lichidarea catastrofei de la Cernobîl va fi înțeles la justa valoare, totodată a evidențiat rolul păstrării istoriei cât și prețul suprem pe care l-au plătit victimele Catastrofei de la Cernobîl.

Subliniem că la lichidarea consecinţelor acestei catastrofe au fost îndreptate imense surse umane, peste 800 mii de oameni. Bilanţul acestei catastrofe este unul dramatic şi pentru țara noastră, reprezentând realitatea cutremurătoare a preţului enorm plătit: din cei 3550 de concetăţeni ai noştri de pe ambele maluri ale Nistrului, care au participat la lichidarea consecinţelor dezastruase ale acestei tragedii, au decedat 1144 participanţi.

Prim-ministrul RM într-o vizită de lucru la Sîngerei

📌Astăzi într-o vizită de lucru în raionul Sîngerei s-a aflat Dorin Recean, Prim-ministru al Republicii Moldova.

👉La această întâlnire alături de președintele raionului, Cristian Cainarian au participat, Vladimir Rusu Șef Oficiul Teritorial Bălți al Cancelariei de Stat, Igor Curca șef adjunct al OT Bălți al Cancelariei de Stat, Vitalie Gîrbu primarul comunei Coșcodeni.

Vizita oficială a debutat la Casa de Cultură din satul Coșcodeni renovată prin Programul guvernamental „Satul European Expres”. Ulterior, premierul alături de președintele raionului, Cristian Cainarian s-au deplasat la piața din comună. În cadrul discuțiilor localnicii s-au expus asupra problemelor cu care aceștia se confruntă. Oamenii își doresc pensii corecte, drumuri bune, apă și canalizare, dar și locuri de muncă bine plătite. Ulterior, oficialii au vizitat ferma de capre „Vilador” din Bursuceni, fabrica „Movi Pavaje” din Sângerei cât și o întîlnire cu membrii ansamblului “Hecenii” din Heciul Nou.

📣În continuare, oficialii au avut o ședință lucrativă cu edilii locali și serviciile desconcentrate din raionul Sîngerei. Atît în cadrul discuțiilor cu edilii locali cât și cu cetățenii au fost abordate diversele probleme, necesități cât și oportunități pentru rezolvarea acestora.

Ținem să menționăm că datorită implicării Guvernul Republicii Moldova , raionul Sîngerei a cunoscut o serie de îmbunătățiri semnificative în infrastructură și viața culturală a localnicilor.
Realizări concrete:
Extinderea rețelei de apeduct: S-au construit 26 km de apeduct nou, asigurând accesul la apă potabilă pentru un număr mai mare de locuitori.
Modernizarea Caselor de Cultură: S-au renovat 7 Case de Cultură, oferind spații moderne și primitoare pentru desfășurarea de evenimente culturale.
Promovarea activitaților de recreere: S-au construit 8 zone de agrement, terenuri sportive și instalații fotovoltaice, stimulând un stil de viață activ și sănătos în rândul comunității.

Investiții viitoare:
➡️Extinderea rețelei de apeduct: S-au alocat 77 de milioane de lei pentru extinderea apeductului regional în 7 localități din raion, asigurând accesul la apă potabilă de calitate pentru și mai mulți locuitori.
➡️Finalizarea stației de epurare: S-au alocat 28 de milioane de lei pentru finalizarea stației de epurare din orașul Sîngerei, contribuind la protejarea mediului și îmbunătățirea calității vieții.
➡️Renovarea Casei de Cultură din Heciul Nou: S-au alocat 1,3 milioane de lei pentru renovarea Casei de Cultură din comuna Heciul Nou, oferind ansamblului folcloric „Hecenii” un spațiu modern pentru repetiții și spectacole.

Ședința lucrativă privind abordarea unor soluții

📣Astăzi, în cadrul Consiliului Raional Sîngerei, a avut loc ședința de lucru în cadrul căreia au fost pusă în dezbatere cea mai eficientă soluție instituțională care va gestiona apeductul regional Bălți Soroca Sîngerei în contextul în care acest apeduct urmează să fie extins în următoarele localități: Rădoaia- Izvoare-Drăgănești-Cotiujenii Mici, Grigorăuca – Copăceni – Prepelița.
👉 La ședința respectivă alături de prrședintele raionului, Cristian Cainarian au participat reprezentanți din cadrul ADR Nord cât și experți angajați de Banca Germană KfW care se află într-o vizită de documentare în Regiunea de Dezvoltare Nord, în contextul elaborării Studiului de prefezabilitate pentru Programul Deschis de Dezvoltare Urbană Moldova , edili locali din or.Sîngerei, com.Izvoare, com.Drăgănești, com.Cotiujenii Mici, com.Grigorăuca cât și angajații entității.
📌 Extinderea apeductului Bălți-Soroca-Sîngerei este un proiect important care va contribui la îmbunătățirea calității vieții a peste 15.000 de locuitori din localitățile vizate. Proiectul va facilita accesul la apă potabilă de calitate.
❗️Consiliul Raional Sîngerei mulțumește ADR Nord și experții angajați de banca Germană KfW pentru sprijinul acordat în implementarea acestui proiect important.

Discuții cu rezidenții IASg

👉Președintele raionului Cristian Cainarian astăzi s-a întâlnit cu rezidenții Incubatorului de Afaceri într-un dialog deschis și constructiv, oferind o platformă pentru schimbul de idei și preocupări legate de dezvoltarea economică și comunitară.
📌 Evenimentul a servit drept o ocazie esențială pentru a consolida legăturile între administrația publică locală , Incubatorul de afaceri Sîngerei și antreprenorii din zonă, facilitând colaborarea și inovarea.
📣 Rezidenții Incubatorului de Afaceri au avut ocazia să își exprime preocupările și să ofere sugestii pentru îmbunătățirea modalității de lucru în cadrul IASg.
👉 Președintele raionului a asigurat rezidenții că administrația este deschis pentru a contribui în continuare la dezvoltarea mediului de afaceri din raion și la oferirea suportului necesar.
❗️Această întâlnire a fost un pas important în direcția consolidării parteneriatului între autoritățile locale și comunitatea de afaceri, punând bazele pentru colaborare și inițiative viitoare. Prin implicarea activă și dialogul deschis, se poate construi un mediu economic sănătos și vibrant, care să sprijine dezvoltarea durabilă și progresul comunității în ansamblu.

Ședința operativă din 22 aprilie 2024

📌Având drept scop primordial asigurarea bunăstării cetățenilor raionului Sîngerei, conducerea raionului împreună cu șefii sectiilor și directiilor ai entității s-au întrunit și în acest început de saptămână în ședința operativă.
👉În deschidere, președintele raionului, Cristian Cainarian, a salutat participanții și a făcut o succintă retrospectivă a evenimentelor din săptămâna precedentă.Printre acestea s-a remarcat semnarea Acordului de colaborare între Consiliul Raional Sîngerei și Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, după care dumnealui a menționat despre începutul vizitelor în școlile mici din raionul Sîngerei în parteneriat cu Direcția Educație, prima vizită a avut loc la Gimnaziul Țîplești.
👉Ulterior, secretara interimară a Consiliului raional, Angela Mihaliuc, a solicitat pregătirea și prezentarea Proiectelor de decizie pentru următoarea ședință a Consiliului raional, pentru a asigura respectarea bazei legale. În continuare, au fost prezentate informații relevante din diverse domenii: Sănătate: Semnarea Acordului de colaborare cu compania de asigurări, debutul desfășurării campaniei de imunizare. Tineret: Acțiuni de caritate, desfășurarea activităților cu beneficiarii centrului de plasament “Raza Soarelui”. Afaceri și antreprenoriat: Consultanță pentru rezidenți, depunerea cererii pentru susținerea antreprenoriatului feminine. Economie și atragerea investițiilor: pregătiri pentru evenimentul „Primăvara la Sîngerei”.
↘ În cadrul ședinței operative de astăzi au mai fost prezentate informațiile din domeniile: agricultură și cadastru, arhivă, construcții și drumuri, cultură, educație și finanțe.

Masă rotundă destinată actorilor comunitari

👉În contextul semnării Acordului de colaborare între Consiliul Raional Sîngerei și AO Asociația Națională a Bolnavilor de Tuberculoză din Republica Moldova „SMIT”, astăzi s-a desfășurat o masă rotundă, destinată actorilor comunitari.
↘ Asociația Națională a Bolnavilor de Tuberculoză „SMIT”, în parteneriat cu Ministerul Sănătății au inițiat discuțiile cu autoritățile locale pentru: Implicarea actorilor comunitari din raionul Sîngerei pentru crearea unui sistem interconectat și coordonat de programe și servicii bazate pe comunitate și conduse de comunitate printr-o abordare multisectorială în răspunsul la tuberculoză.
📣La eveniment alături de vicepreședinta raionului, Vera Serbușca au participat Pavel Rucșineanu, Asociația Națională a Bolnavilor de Tuberculoză din RM, Valentina Vilc, Programul Național de Răspuns la Tuberculoză, Ministerul Sănătății reprezentant ANSP, reprezentanți ai DASPF, reprezentanți din cadrul intituțiilor medicale, reprezentantul CNAM cât și edili locali.
📌În discursul său, vicepreședinta raionului dna Vera Serbușca a menționat că la ședința Consiliului raional din 11 martie 2024 prin Decizia 2/10 s-a încheiat un Acord de colaborare cu AO Asociația Națională a Bolnavilor de Tuberculoză din Republica Moldova „SMIT, dumneaei a menționat că prin acest acord de colaborare ne propunem să asigurăm activitățile de menținere a sănătății publice, totodată se va promova un mod de viață sănătos prin consolidarea și coordonarea eforturilor commune.
📌În cadrul ședinței a fost audiată Situația epidemiologică prin tuberculoză în raionul Sîngerei- succese și provocări și Definitivarea acțiunilor prioritare pentru un sistem interconectat și coordonat de programe și servicii printr-o abordare multisectorială în răspunsul la tuberculoză din r-nul Sîngerei.
‼ Ținem să menționăm că, aceste măsuri sunt întreprinse anual, iar Consiliului raional este deschis pentru colaborare cu toate instituțiile medicale primare, cu autoritățile publice locale de nivelul I pentru a intensifica eforturile în lupta împotriva tuberculozei și a salva vieți.

Caravana Profesiilor la Sîngerei

👉Dificultatea tinerilor de a-și alege o carieră pe care să o urmeze în viitor reprezintă una dintre marile dileme ale societății. Informarea și consilierea elevilor, familiarizarea acestora cu cerințele pieței muncii, identificarea oportunităților pentru carieră, dar și prezentarea ofertei instituțiilor de învățământ din țară, au constituit obiectivele Evenimentului “Caravana Profesiilor ”.

📌Președintele raionului, Cristian Cainarian însoțit de șefa interimară a Direcției Educație Sîngerei, Maria Parnov, președintele Comisiei consultative pentru Învăţămînt, cultură, sport, tineret, ocrotirea sănătăţii, probleme sociale, turism şi culte, Ion Roșca, funcționari publici din cadrul Direcției Educație Sîngerei, elevi, cadre didactice cât și reprezentanți ai centrelor de excelență au participat la Casa Raională de Cultură “N.Iorga” la lansarea campaniei de informare și ghidare profesională pentru absolvenții claselor a IX-a “Caravana Profesiilor ”.

În deschiderea evenimentului, președintele raionului, Cristian Cainarian, a adresat un călduros salut audienței, subliniind importanța instituțiilor de învățământ bine dotate cât și necesitatea specialităților bine structurate pentru absolvenții ciclului gimnazial cât și cel liceal. Totodată a menționat că astfel de evenimente au un impact pozitiv asupra viitorului tinerilor noștri.

Menționăm că proiectul Caravana profesiilor este un program inițiat de către Ministerul Educației și Cercetării al RM în scopul accelerării implementării învățământului dual, dar și cu un impact semnificativ asupra elevilor și a societății în ansamblu. Desfășurarea, implicarea și sprijinirea acestui proiect este o investiție de valoare în viitorul tinerilor și al țării.

Semnarea unui nou Acord de colaborare

📌Importanța de a susține și de a stimula dezvoltarea antreprenorială cât și cea economică pe teritoriul raionului Sîngerei este una din prioritățile primordiale a Consiliului Raional Sîngerei. În acest sens, vă aducem la cunoștință că, astăzi, a avut loc semnarea Acordului de colaborare între Consiliul Raional Sîngerei și Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova.

👉La eveniment a participat președintele raionului, Cristian Cainarian ,vicepreședinta, Vera Serbușca, vicepreședintele, Ivan Cebotari, președintele Camerei de Comerț și Industrie, Sergiu Harea, Directoarea Camerei de Comerț și Industrie filiala Bălți, Galina Codiță, primarul orașului Sîngerei, Arcadie Covaliov cât și funcționari publici.

📣În discursul său, Cristian Cainarian a evidențiat că sarcina primordială a Consiliului raional constă într-o colaborare constructivă atât cu APL de nivel I cât și agenții economici de pe teritoriul raionului, totodată dumnealui a menționat despre faptul că “ O să încercăm ca prin acest acord de colaborare să îmbunătățim și să consolidăm relațiile noastre, la fel o să încercăm să valorificăm la maxim potențialul nostru economic din raion.”

Scopul prezentului Acord constă în realizarea obiectivelor comune în vederea dezvoltării potențialului economic al raionului Sîngerei, îmbunătățirea condițiilor economice și de reglementare a activității de întreprinzător din regiune, eficientizarea climatului investițional și de afaceri la nivel local.

👉Menționăm că prezentul acord a fost semnat de către Președintele raionului, Cristian Cainarian și Președintele Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, Sergiu Harea, pe o perioadă de 5 ani și intră în vigoare de la data semnării.

Ședința operativă din 15.04.2024

În această dimineață la Consiliul Raional Sîngerei s-a desfășurat ședința operativă, marcând începutul unei noi săptămâni de activitate și colaborare. Președintele raionului, Cristian Cainarian, a salutat participanții și a relatat evenimentele din săptămâna precedentă.

Astfel, a comunicat despre faptul că Guvernul Republicii Moldova a alocat pentru ansamblul Hecenii  1,3 milioane de lei din fondul de rezervă pentru renovarea sălii. De asemenea s-a menționat, vizita reprezentanților Băncii germane KfW , care a avut în vederea documentării în Regiunea de Dezvoltare Nord, în contextul elaborării Studiului de prefezabilitate pentru Programul Deschis de Dezvoltare Urbană Moldova, precum și consultările publice „Îmbunătățirea calității educației”,proiect  inițiat de către Ministerul Educației și Cercetării.

În continuare, au fost prezentate rezultatele obținute din domeniile: activități administrative și militare, sectorul medical, tineret și sport, afaceri și antreprenoriat, agricultură și cadastru, arhivă, construcții și drumuri, cultură, educație și finanțe.

Seminarul de instruire „Protecția social- economică și juridică a membrilor de sindicat, prin prisma aplicării în practită a ultimilor modificări legislative”.

 
📌În această dimineață, președintele raionului, Cristian Cainarian, la invitația reprezentantului CNSM în raionul Sîngerei, Ion Roșca, a participat la
În debutul evenimentului, Ion Roșca a salutat audiența și a subliniat importanța acestei activități pentru membrii sindicaliști, deoarece oferă oportunitatea de a înțelege mai bine implicațiile legale și practice ale noilor reglementări, contribuind astfel la consolidarea capacității de apărare a drepturilor salariaților.
📣Ulterior, Cristian Cainarian a evidențiat importanța analizei minuțioase a acestui capitol, subliniind necesitatea înțelegerii profunde a modificărilor legislative care afectează drepturile și beneficiile membrilor de sindicat. La fel, a subliniat că cunoașterea detaliată a acestor schimbări este esențială nu doar pentru liderii sindicali iar o abordare riguroasă este crucială pentru asigurarea respectării drepturilor și intereselor lucrătorilor în mediul profesional.
‼ Detaliat, Eugeniu Covrig, șeful al Departamentului Juridic al CNSM, a prezentat toate modificările și completările la Codul Muncii pentru perioada 2023-2024 iar Ana Moldovanu, consilieră superioară a Departamentului protecție social – economică a CNSM, a informat despre protecția social – economică a salariaților.
📣Totodată, Liliana Franț, vicepreședintă a CNSM, a înmânat Trofeul Organizației Sindicale Primare a angajaților instituției publice „L.T. „Alexandru Agapie” c. Pepeni” pentru obținerea locului III la Concursul Organizațiilor Sindicale Primare în cadrul Campaniei „Organizația Primară – Energia Mișcării Sindicale”, la categoria incluziune sindicală.
↘ La final, după prezentările informative ale experților CNSM, a urmat sesiunea discuții, unde participanții au avut ocazia de a adresa diverse întrebări.

Ședință lucrativă privind abordarea unor noi soluții…

În după amiaza zilei de 10 aprilie 2024,  Consiliul Raional Sîngerei a găzduit ședința de lucru privind abordarea soluțiilor pentru proiectele ce urmează a fi implementate în raionul Sîngerei.
👉 În cadrul acesteia, alături de președintele raionului, Cristian Cainarian au participat reprezentanți din cadrul ADR Nord cât și experți angajați de Banca Germană KfW care se află într-o vizită de documentare în Regiunea de Dezvoltare Nord, în contextul elaborării Studiului de prefezabilitate pentru Programul Deschis de Dezvoltare Urbană Moldova , edili locali din or.Sîngerei, s.Rădoaia, com.Izvoare, com.Drăgănești, com.Cotiujenii Mici și com. Prepelița cât și angajații entității.
📣 Ținem să menționăm că în cadrul ședinței au fost puse în discuții și studiate proiectul cu privire la Extinderea apeductului regional Soroca-Bălți-Sîngerei, Apeduct magistral pentru localitățile Rădoaia- Izvoare-Drăgănești Cotiujenii Mici, r.Sîngerei din conducta Bălți – Sîngerei”; „Apeduct Sîngerei – Grigorăuca – Copăceni – Prepelița, r. Sîngerei” cât și despre proiectul cu privire la Finalizarea lucrărilor de construcții a stației de epurare din or.Sîngerei la care vor fi conectate atât com.Bilicenii Vechi cât și comunele Grigorăuca și Copăceni.
👉De asemenea, au fost discutate aspectele tehnice ale proiectelor cât și aspecte ce țin de finalizarea stației de epurare.
🔸️La finalul întâlnirii, președintele raionului și primarul or.Sîngerei împreună cu reprezentanții KfW , sau deplasat la stația de epurare din or.Sîngerei.

CONTACTE

Consiliul Raional Sîngerei

  • Or. Sîngerei, str. Independendenţei, 111
    MD-6201, Republica Moldova
  • Tel. (262) 2-20-58 – anticamera președintelui raionului
    Fax: (262) 2-63-53
  • e-mail: consiliul_raional_singerei@yahoo.com
    consiliu@singerei.md
  • www.singerei.md